Cu Hayabusa prin Tirana

A doua zi dimineața plecăm din Durres, din nou regretând că nu avem timp pentru o ședere mai corespunzătoare și ne îndreptăm către Tirana. Suntem doar în trecere prin capitala Albaniei, scopul fiind să vizităm Piața Skanderbeg din centrul orașului.

Una din damblalele mele este să merg cu motocicleta în cât mai mult capitale.
Ajungem rapid la respectiva piața, parchez motocicleta chiar aproape. Kitty se așează pe-o bancă în timp ce eu mă duc la pas prin piață, gură cască. Tirana Albania Aglomerația de păsări din zona pieței a făcut ca utilizarea dronei să fie mult prea riscantă așa că m-am mulțumit cu ce-am putut capta de la sol. Tirana Albania În Piața Skanderbeg spațiul e construit ușor în pantă, aproape imperceptibil și ai impresia că totul curge către statuia lui Skanderbeg fără să îți dai seama de ce. De asemenea, piatra folosită la pavaj vine din mai multe regiuni ale Albaniei, ca un fel de hartă simbolică pusă pe jos.

Skanderbeg, pe numele lui real Gjergj Kastrioti, a fost un lider militar albanez din secolul al XV-lea.
Ca adolescent a fost luat ostatic de Imperiul Otoman și crescut în sistemul lor militar, ajungând chiar comandant în armata otomană.
La un moment dat a schimbat tabăra, s-a întors în Albania și a început o rezistență care a ținut zeci de ani împotriva unei forțe mult mai mari.

Pentru albanezi, el e simbolul ideii că o țară mică poate să stea în picioare în fața unui imperiu pentru că a reușit să unească principate care altfel se certau constant între ele; a câștigat bătălii considerate improbabile și a ținut zona independentă pentru o perioadă surprinzător de lungă, raportat la contextul vremii. Tirana Albania În Europa occidentală era văzut ca un fel de scut împotriva expansiunii otomane, papa și regatele din zonă îl sprijineau, dar nu constant și nu suficient cât să schimbe complet balanța.
După moartea lui, rezistența s-a prăbușit relativ repede, iar teritoriul a intrat sub control otoman pentru câteva secole.

Video-ul de mai jos începe cu prezentarea camerei hotelului din Durrës, apoi câteva secțiuni care prezintă drumul, sosirea în Tirana și conclude cu Piața Skanderbeg:
 

  • Distribuie:

Cu Hayabusa prin Tirana: alte câteva imagini:



anterior:
Am ajuns la Durres, Albania
următor:
Am ajuns la Bitola
următorul:

Macedonia și Albania: Am ajuns la Bitola

Am ajuns la Bitola

Plecăm din piața din Tirana și ne îndreptăm spre vama cu Macedonia, pentru a înnopta la Bitola.

vezi detalii

anteriorul:

Macedonia și Albania: Am ajuns la Durres, Albania

Am ajuns la Durres, Albania

Plecăm din Berat cu gândul că ne vom întoarce și ne îndreptăm spre Durrës!

vezi detalii

Tirana

Tirana

Albania

Tirana este capitala Albaniei și un oraș activ, cu trafic intens, cafenele pline și o viață urbană energică. În apropiere se află Muntele Dajti, care oferă un contrast natural clar față de ritmul din oraș.



Macedonia și Albania: Cu Hayabusa prin Tirana

Macedonia și Albania

Pe 19 octombrie 2025 am plecat într-un mic tur de 3000 de km prin Macedonia și Albania, ținta fiind Llogara Pass, dar și câteva locații interesante de pe drum. Clar trebuie să ne întoarcem pentru un tur mai pe îndelete.

vezi tura

Greșeli în Motociclism

Manualul secret al motociclistului experimentat

Acesta nu este un rezumat al altor articole, ci distilarea anilor mei de experiență, a greșelilor pe care le-am făcut (și le-am evitat) încă din 2008 de când am devenit motociclist; o listă onestă și brutal de sinceră a erorilor care te pun în pericol, prezentate într-un mod pe care nu-l vei găsi în altă parte.

Detalii

Notă importantă: Vizita noastră în Tirana a fost în 2025. Au trecut 1 an de atunci, iar anumite detalii, precum prețuri, orare sau alte aspecte, s-ar putea să nu mai fie de actualitate. Îți recomand să verifici informațiile curente înainte de a planifica o vizită. Hayabusa Travels nu este o agenție de turism și nu își asumă răspunderea pentru acuratețea datelor, acestea nefiind un ghid turistic oficial.

Acum este foarte ușor să devenim Parteneri

Contactează-ne: