Am vizitat Canionul Matka

Canionul Matka e la vreo 15 km de Skopje și ajungi la el foarte repede, mai ales dimineața, când orașul încă nu s-a trezit complet. Drumul până acolo e scurt și liniștit, bun de parcurs pe motocicletă, fără trafic și fără senzația că mergi spre ceva "turistic". Pur și simplu ieși din oraș și, la un moment dat, relieful se strânge și intri într o zonă care pare desprinsă din altă parte.
Bine, noi l-am vizitat într-o zi de Luni, la sfârșit de octombrie și-mi închipui că vara, în sezon, altfel stă treaba cu aglomerația pe la canion. Canionul Matka Canionul s-a format pe râul Treska și are cam 5 km lungime, dar cifrele spun puțin din ce înseamnă locul.
Pereții de stâncă sunt foarte apropiați, iar apa e adâncă exact acolo unde nu te aștepți. Din dronă se vede clar că nu e un canion larg, spectaculos dintr-o singură privire, ci mai degrabă o tăietură adâncă, îngustă, care se continuă mult după ce dispare din câmpul vizual. Canionul Matka Canionul Matka Zona nu a fost gândită inițial pentru vizitatori, iar asta se simte. Potecile par făcute pe măsură ce a fost nevoie de ele, nu desenate dinainte. Balustrade diferite, platforme improvizate, scări săpate direct în piatră și trasee care se termină brusc.
Nu deranjează, dimpotrivă. Îți dă senzația că locul a fost adaptat, nu cosmetizat. Canionul Matka Deși plimbarea cu barca e probabil cea mai cunoscută activitate de acolo, noi n-am apucat să o facem. Chiar și așa, de la nivelul apei îți dai seama cât de adânc este lacul în unele zone, după culoarea care se schimbă brusc lângă stânci. Localnicii mai spun că sunt peșteri care nu au fost cartografiate complet, iar asta explică de ce apa pare "fără fund" în anumite locuri.
Peștera Vrelo, cea mai cunoscută din zonă, este considerată de mulți speologi drept una dintre cele mai adânci peșteri subacvatice din Europa, dar adâncimea exactă nu este stabilită nici azi, pentru că explorările s-au oprit din motive de siguranță, nu pentru că s-a ajuns la capăt. Canionul Matka Canionul Matka Apa lacului își schimbă culoarea foarte brusc în anumite zone din cauza diferențelor mari de adâncime pe distanțe scurte, nu din cauza vegetației sau a fundului lacului.
La final, Matka rămâne genul de loc unde nu simți nicio presiune să faci ceva anume sau să bifezi vreo experiență. Am ajuns, ne-am oprit, am scos camera și drona, am stat pe margine și ne-am uitat în jur fără grabă, iar faptul că n-am prins plimbarea cu barca n-a contat deloc, pentru că senzația era că locul oricum nu se consumă într-o activitate anume.
Dacă ești în zonă fiind pentru prima oară în Macedonia de Nord, ar fi păcat să-l ratezi. Canionul Matka Video-ul are trei secțiuni: momente importante din călătoria spre Canionul Matka, filmări cu drona ale canionului și plimbarea pe cărările înguste pe măsură ce ne-am întors la motocicletă (incluzând prețurile la activitățile de acolo):
 

  • Distribuie:


anterior:
La pas prin Skopje
următor:
Apeductul din Skopje
următorul:

Macedonia și Albania: Apeductul din Skopje

Apeductul din Skopje

Apeductul din Skopje nu este integrat în oraș, nu e semnalizat agresiv și nu e "cosmetizat" pentru turiști; de fapt, senzația e că orașul a crescut în jurul lui și l-a ignorat elegant.

vezi detalii

anteriorul:

Macedonia și Albania: La pas prin Skopje

La pas prin Skopje

Rar mai găsești un oraș în Europa de Est capabil să te impresioneze! Acum nici că le-am văzut eu pe toate, dar Skopje m-a uns pe suflet cu ale sale statui și edificii din marmură!

vezi detalii

Skopje

Skopje

Macedonia

Skopje este capitala Macedoniei de Nord și un experiment urban intens. Orașul combină istoria antică cu moștenirea otomană și o estetică modernistă, totul fiind marcat de proiectul controversat "Skopje 2014". 
Situat la 570 de km de Giurgiu, Skopje poate fi vizitat după o călătorie de-o zi.


Skopje

Macedonia și Albania: Am vizitat Canionul Matka

Macedonia și Albania

Pe 19 octombrie 2025 am plecat într-un mic tur de 3000 de km prin Macedonia și Albania, ținta fiind Llogara Pass, dar și câteva locații interesante de pe drum. Clar trebuie să ne întoarcem pentru un tur mai pe îndelete.

vezi tura

Greșeli în Motociclism

Manualul secret al motociclistului experimentat

Acesta nu este un rezumat al altor articole, ci distilarea anilor mei de experiență, a greșelilor pe care le-am făcut (și le-am evitat) încă din 2008 de când am devenit motociclist; o listă onestă și brutal de sinceră a erorilor care te pun în pericol, prezentate într-un mod pe care nu-l vei găsi în altă parte.

Detalii

Notă importantă: Vizita noastră în Skopje a fost în 2025. Au trecut 1 an de atunci, iar anumite detalii, precum prețuri, orare sau alte aspecte, s-ar putea să nu mai fie de actualitate. Îți recomand să verifici informațiile curente înainte de a planifica o vizită. Hayabusa Travels nu este o agenție de turism și nu își asumă răspunderea pentru acuratețea datelor, acestea nefiind un ghid turistic oficial.

Acum este foarte ușor să devenim Parteneri

Contactează-ne: